3.2.1 Cartea lui Ioșua

Cartea lui Ioșua (Ioșua Navi) este prima carte din Nevi'im (Profeți), a doua secțiune a Tanakh. Este considerată ca făcând parte din istoria deuteronomică, aceasta începând cu Deuteronomul și sfârșindu-se cu A Doua Carte a Regilor. Aceste cărți spun povestea israeliților de la rătăcirea în deșert până la stabilirea unei monarhii în Țara lui Israel.

A șasea carte a lui Moise?

Istoria deuteronomică este cunoscută pentru sublinierea referitoare la traiul în ascultarea lui Dumnezeu și îndeplinirea legământului. Așa cum Dumnezeu îi spune lui Ioşua în capitolul introductiv: "Tot locul pe care vor călca tălpile picioarelor voastre, îl voi da vouă, cum am spus lui Moise... Fii tare şi curajos, că tu vei împărţi poporului acestuia, prin sorţi, țara pe care M-am jurat părinţilor lor să le-o dau. Fii dar tare şi foarte curajos, ca să păzeşti şi să împlineşti toată legea pe care ţi-a încredinţat-o Moise, robul Meu; să nu te abaţi de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să pricepi toate câte ai de făcut." (1:3-7).

Respectând voința lui Dumnezeu poporul va beneficia de toate roadele pământului.

Ioșua Bin Nun

Personajul care oferă titlul cărții este fiul lui Nun (Yehoșua Bin Nun), care este considerat de textele din Torah drept protejatul lui Moise. Ioșua apare anterior drept garda lui Moise la tabăra de la Muntele Sinai în timpul incidentului cu vițelul de aur (Exodul 32). Acesta a avut de asemenea un rol important ca unul dintre cei 12 spioni trimiși în ținutul Canaan, fiind numai unul dintre cei doi întorși cu vești pozitive despre ținut (Numerii 13).

În cele din urmă, după ce Moise lovește stânca și își pierde dreptul de a intra în Țara lui Israel (Numerii 20), Ioșua este desemnat drept următorul lider al israeliților. Sub conducerea lui Ioșua aceștia intră în ținutul Canaan.

Povestea principală din Cartea lui Ioșua gravitează în jurul cuceririi și așezării israeliților în ținutul Canaan. Cartea, ca întreg, poate fi împărțită în trei secțiuni: istoria cuceririi, împărțirea pământului și discursul de adio al lui Ioșua.

În afara de ordinea cronologică evidentă, cartea urmează și o logică geografică, de la est la vest intrând în Canaan, până la cucerirea circulară a triburilor autohtone. Mai întâi israeliții cuceresc națiunile centrale, apoi pe cele din sud, și la final națiunile nordice și periferice.

Cucerirea

Cartea lui Ioșua oferă o viziune extrem de optimistă asupra cuceririi Canaanului și relatează o serie de povești notabile. Prima poveste este chiar faimoasa istorie a trimiterii iscoadelor la Yeriho (Ierihon), unde prostituata Rahab îi protejează (capitolul 2). După ce spionii scapă nevătămați din oraș, israeliții primesc ordinul de a avansa. Ioșua conduce poporul peste râul Iordan, printr-o miraculoasă despărțire a apelor.

După ce israeliții ajung cu succes în Canaan, aceștia trebuie să-și reconfirme legământul cu Dumnezeu. Israeliții rătăceau de 40 în deșert la începutul cărții lui Ioșua, și înainte de a cuceri Țara Sfântă, trebuiau să se pregătească în mod adecvat.

În capitolul 5, versetul 4, aflăm că toți bărbații care ieșiseră din Egipt au murit în timpul călătoriei prin pustie, iar toți bărbații născuți în deșert nu erau circumciși. Astfel Ioșua este instruit să instituie o circumcizie în masă a tuturor bărbaților, înainte de a le fi permis să continue marșul. Acest act reprezintă reînnoirea legământului israeliților cu Dumnezeu, devenind astfel demni de a călca în Țara Promisă.

Din acest punct începe cucerirea sistematică a Canaanului. Până la finalul capitolului al 12-lea, fiecare națiune nativă a căzut. Cucerirea este completă și împărțirea pământului poate să înceapă.

Împărțirea pământului

De la capitolul 13 până la capitolul 22, Cartea lui Ioșua furnizează o relatare amănunțită a felului în care pământul va fi împărțit între triburi. Aproape toate triburile se așază între Marea Mediterană și râul Iordan, cu doar câteva excepții bătătoare la ochi: Gad, Reuven și jumătate din tribul lui Menașe (Manase) aleg să se stabilească pe malurile estice ale Iordanului. Motivul poate fi identificat într-o istorie anterioară din Numerii, unde aceste triburi cer să se stabilească în regiunea trans-iordaniană. Moise fusese de acord cu această cerere, cu condiția ca aceste triburi să participe la cucerirea completă a ținutului înainte de a li se permite să revină și să se stabilească. Acum, după împlinirea acestei cuceriri, promisiunea este îndeplinită.

Viața și moartea lui Ioșua

Cartea lui Ioșua conține multe asemănări cu povestea lui Moise:

-          Moise conduce israeliții la ieșirea din Egipt. Ioșua îi conduce în Canaan.

-          Moise desparte miraculos Marea Roșie. Ioșua desparte miraculos râul Iordan.

-          Moise trimite spioni în Canaan. Ioșua trimite doi spioni la Yeriho.

-          Moise împarte pământul de la est de Iordan. Ioșua împarte pământul de la vest de Iordan.

-          Moise ține un lung discurs înainte de a muri. Ioșua face la fel. Acest discurs de adio de la finalul cărții completează cercul asemănărilor dintre cei doi lideri.

Ioșua a murit la vârsta de 110 ani. Numai un singur personaj patriarhal a trăit exact 110 ani - Iosif. Iar Cartea lui Ioșua conectează acești doi lideri în rândurile finale ale cărții. După ce Ioșua a trecut deja în lumea tăcerii, găsim acest verset: "Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră fiii lui Israel din Egipt, le-au îngropat în Sichem, în partea de ţarină pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem, cu o sută de arginţi, şi care căzuse de moştenire fiilor lui Iosif" (24:32).

Iosif a fost responsabil de aducerea israeliților în Egipt. Dar Ioșua i-a condus înapoi în Țara Canaan, punând capăt în mod oficial exilului și deschizând un nou capitol în istoria israeliților.

Perspectiva istorică

Ioșua și-a asumat conducerea poporului său într-o perioadă crucială din istoria Orientului Apropiat. Din Egipt până la hotarele Indiei, superputerile se clătinau și își pierduseră abilitatea de a-și controla vasalii. Aceștia în schimb au folosit oportunitatea pentru a se elibera, perturbând astfel structurile tradiționale și transformând regiunea într-un cazan încins de conflictele armate. A fost de asemenea perioada în care așa-zisele "popoare ale mării" au migrat către Mediterana și s-au stabilit de-a lungul coastei Canaanului și Libanului.

Aceste schimbări au coincis cu folosirea fierului pentru fabricarea de diverse instrumente, dintre care se distinge plugul. Introducerea acestuia a propulsat agricultura într-o poziție dominantă, strămutând popoarele nomade și semi-nomade în decursul procesului. Astfel, evenimentele descrise în Cartea lui Ioșua se potrivesc în tabloul general al migrațiilor și luptelor teritoriale ale vremii, și înfățișează ceea ce a avut loc într-o regiune relativ mică, amplasată între deșertul estic și marea vestică.

Viața anterioară a lui Ioșua este descrisă de Torah: acesta era un efraimit care a fost unul dintre spionii trimiși să exploreze Țara Promisă și care (alături de Caleb) a adus un raport încurajator (Numerii 13). A devenit ajutorul de încredere al lui Moise și în cele din urmă a fost ales de către Dumnezeu drept succesor al lui Moise (Numerii 27:15-23). Dibăcia sa militară a purtat pecetea aprobării divine și a fost învăluită de legende legate de căderea zidurilor orașului Yeriho și de oprirea soarelui la comanda sa.

Cu toate acestea, în pofida detaliilor oferite de carte despre conducerea sa, acesta nu apare drept o personalitate deosebită, și nu cunoaștem nimic despre viața sa personală. Deși a fost numit profet, unul care putea spune cu încredere: "pe care le-a grăit El (Dumnezeu) cu noi astăzi" (24:27), acesta a rămas în umbra marilor săi predecesori. Convingerea sa de bază era însă aceeași: îndepliniți voința Domnului și pământul va fi al vostru.

Cartea se încheie cu menționarea morții acestuia, petrecută la vârsta de 110 ani, exact aceeași cu durata vieții lui Iosif. În acest fel, tradiția închide cercul legându-l pe Iosif de Ioșua: unul a determinat plecarea poporului său din Canaan, iar celălalt l-a adus înapoi.

 *** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA